Skip to contentSkip to footer
Uneori trebuie doar să te urci în autocar
Nu foarte demult, la un eveniment ATIPIC Meet, Victor Deleanu vorbea despre valori locale, despre lucrurile importante pe care le avem aproape și pe lângă care trecem atât de des încât ajungem să le ignorăm complet. Cred că mulți dintre noi facem asta cu județul Iași. Cu oamenii. Cu locurile. Cu poveștile.
Așa a apărut ideea unui ATIPIC Meet la Cotnari.
Dar, dimineața nu a început prea bine. M-am trezit greu, nu mi-am băut cafeaua, bateria telefonului era pe jumătate moartă și eram foarte aproape să spun „gata, merg cu mașina”. Inițial așa rămăsese. Părea mai simplu. Plec când vreau, ajung când vreau, nu depind de nimeni.
Doar că în momentul în care am ieșit pe ușă m-a lovit o întrebare foarte simplă: eu mă duc la Cotnari, la cramă, cu mașina ca să beau apă plată toată ziua?
Asta nu înseamnă că apa plată a lipsit. Din contră, Ozana a avut grijă să fim hidratați pe tot parcursul zilei.
Și mai era ceva. Nu mai mersesem cu autocarul de prin școala generală. Iar dacă tot mergi într-o experiență construită în jurul oamenilor și conexiunilor, poate că exact drumul face parte din experiență.
Așa că am urcat în autocar.
Drumul spre Cotnari se vede altfel când nu conduci
Cred că unul dintre lucrurile pe care le uităm este cât de diferit arată un drum atunci când nu ești concentrat să conduci.
Am făcut traseul spre Cotnari de multe ori cu mașina. Dar din autocar totul părea diferit. Vezi mai mult. Observi mai multe. Ai timp să te uiți în jur și să procesezi lucruri pe care în mod normal le ignori complet.
Pe drum, Andrei Ungureanu și Irina făceau atmosferă. Mai o întrebare, mai o glumă, mai o invitație să vorbești cu cineva nou. Genul acela de energie care pune în mișcare networkingul fără să pară networking forțat.
Și exact asta diferențiază comunitatea ATIPIC. Nu simți că participi la un eveniment unde trebuie să „faci contacte”. Simți că ești într-un context în care oamenii chiar ajung să vorbească autentic între ei.
Vizită la Cotnari. Mai mult decât o simplă cramă
Ajunși la Cramele Cotnari, ne-a întâmpinat Cornelia Cîtea cu un zâmbet larg și cu energia aceea specifică oamenilor care chiar sunt mândri de locul în care lucrează.
După câteva minute a început turul.
Și aici cred că mulți ar avea o imagine simplificată. Te gândești că vezi niște rezervoare, afli două-trei procese tehnice și gata.
Doar că experiența de la Cotnari e mult mai mult de atât.
Mergând printre rezervoarele imense, spre zona unde ajung strugurii pentru desciorchinare și zdrobire, începi să vezi câtă tehnologie, organizare și disciplină există în spatele unui pahar de vin. Procese tehnice și sanitare extrem de bine puse la punct, linii de îmbuteliere, logistică, pregătire de colete, fluxuri care funcționează aproape mecanic.
Totul foarte tehnologizat.
Dar, în același timp, într-un echilibru interesant în care automatizarea nu șterge componenta umană. Din contră. Înțelegi că locul acesta continuă să susțină comunitatea locală și locurile de muncă din zonă.
Ce nu vezi la suprafață la Casa de Vinuri Cotnari
Ce vezi la suprafață e doar o parte foarte mică din experiență.
Momentul în care cobori la aproximativ 14 metri sub pământ schimbă complet atmosfera. Hrube lungi, galerii impresionante, culoare care par că nu se mai termină și butoaie uriașe, de la 1.000 până la 5.000 de litri.
Acolo începi să simți altfel locul.
Nu doar ca pe o fabrică de vin, ci ca pe un spațiu care păstrează timp, istorie și tradiție.
După aceea am trecut prin vinotecă, probabil una dintre cele mai interesante părți ale turului. Un culoar lung și îngust, plin cu sticle de colecție. Peste un milion de sticle. Iar cel mai vechi vin datează din 1956.
La un moment dat realizezi că unele sticle de acolo sunt mai vechi decât foarte multe businessuri, comunități sau generații întregi de antreprenori.
Și parcă îți schimbă puțin perspectiva asupra ideii de construcție pe termen lung.
Vinuri, povești și gama Colocviu
După turul de la Cramele Cotnari a urmat deplasarea spre Casa de Vinuri Cotnari și Crama Axinte, locul unde a continuat experiența.
Acolo am aflat mai multe despre vinurile din gama Colocviu despre diferențele dintre ele, despre modul în care sunt construite și despre identitatea pe care încearcă să o transmită.
Am discutat despre Grasă de Cotnari, despre Fetească Neagră, despre procese moderne precum Tehnica Charmat folosită pentru spumante și despre Spumantul ZAZ Cotnari, care vine cu o direcție diferită, mai fresh, mai actuală.
Nu am mers acolo cu mindset-ul de somelier și nici cu intenția de a reține fiecare detaliu tehnic. Eu vin din zona de marketing, website-uri, infrastructură digitală și reclame, iar poate tocmai de asta experiența a fost interesantă.
Pentru mine nu a fost despre definiții și procese învățate pe de rost. A fost despre atmosfera locului, despre energia oamenilor și despre modul în care reușesc să transforme vinul într-o experiență și într-o poveste.
Uneori răspunsurile vin în drum dintre două crame
Poate sună ciudat, dar între cele două locații mi-am găsit și răspunsul la o problemă administrativă care mă tot bântuia de ceva vreme.
Aici cred că intervine partea aceea greu de explicat despre comunități și despre de ce contează să fii în jurul oamenilor potriviți.
Uneori nu ai nevoie de un consultant. Nu ai nevoie de un meeting oficial. Ai nevoie doar de o conversație de 15 minute cu cineva care vede lucrurile diferit.
Insight-urile și perspectivele Valentinei Vozniuc au fost, ca de obicei, extrem de valoroase.
Și cred că exact asta face ATIPIC să funcționeze atât de bine. Nu pleci doar cu poze și amintiri. Pleci cu idei, conexiuni și claritate.
ATIPIC Meet la Crama Axinte. Networking fără rigiditate
După vizite a început efectiv ATIPIC Meet Cotnari #1.
Speakerii au adus fiecare o energie diferită.
Ana Drobot a vorbit despre marketing, despre întoarcerea în Chișinău și despre cum a construit lucruri diferit prin Peony Media și experiența acumulată anterior.
Mădălina Perian a venit cu perspectiva ei despre colaborare și dinamica echipelor, iar ulterior chiar am făcut un joc de echipă care, surprinzător, a demonstrat cât de mult contează sincronizarea și comunicarea între oameni.
Ioan Luca, în schimb, a venit cu energia aceea de om care mută lucrurile dintr-o stare „ok” într-una memorabilă. La un moment dat a mutat boxele și consola afară și partea de socializare s-a transformat într-un party în aer liber, cu un vibe extraordinar.
Iar Andrei Ungureanu a făcut ceea ce face de obicei foarte bine, a conectat oamenii și a ținut totul într-o zonă naturală și relaxată.
Despre deserturi, atmosferă și oamenii care ridică standardele
Nu pot să nu menționez și partea de food & sweets, pentru că ar fi nedrept.
Cei de la Palibo au venit cu un candy bar absolut excelent. Genul acela de deserturi care dispar imediat și despre care oamenii încă mai vorbesc câteva zile după eveniment.
Iar Aromat Însiropat, veniți tocmai din Bacău, au adus torturi care mi-au reconfirmat ceea ce observasem deja la un alt eveniment ATIPIC organizat acolo. Atenția lor pentru gust și calitate nu e întâmplătoare.
Ce e de văzut la Cotnari? Mai mult decât vin
Dacă mă întreba cineva înainte „ce e de văzut la Cotnari?”, probabil răspundeam simplu: cramă, vinuri, degustare.
După experiența asta, răspunsul e mult mai complex.
La Cotnari vezi istorie. Vezi tehnologie. Vezi tradiție. Vezi oameni care încă pun pasiune în ceea ce fac. Vezi cum arată o comunitate construită în jurul unui brand românesc autentic.
Dar, mai ales, vezi cât de important e uneori să ieși din rutină.
Să lași mașina acasă.
Să urci în autocar.
Să vorbești cu oameni.
Să asculți povești.
Să fii prezent.
Și poate să îți amintești că avem lucruri valoroase mult mai aproape decât credem.
